Teatru si Film

People Power Partnership, prezent la doua importante evenimente europene

Proiectul People Power Partnership (PPP), derulat de Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu in calitate de partener, participa in luna martie la doua manifestari importante legate de evolutia tinerilor si de implicarea lor in viata artistica si sociala. Pe langa aceste evenimente, echipa artistica prezinta si ultimul spectacol de mici dimensiuni creat in cadrul proiectului cu partenerii din Marea Britanie, Magna Vitae din Grimsby.
„Impactul restrictiilor impuse de pandemia de COVID-19 asupra activitatilor educationale, culturale, de tineret si sportive ale copiilor si tinerilor din UE. Impresii si propuneri de actiune bazate pe sondaje si experiente ale proiectului People Power Partnership cu tineri din 11 tari europene” a fost tema unei prezentari sustinute de Matthias Rettner, reprezentantul Aktionstheater Pan.OPTIKUM din Freiburg, lider de proiect in cadrul PPP.
Echipa PPP a realizat inclusiv cercetari si sondaje proprii in randul participantilor la proiect, care au indicat faptul ca multi tineri s-au confruntat cu sentimente de frustrare, descurajare si apatie, au experimentat depresie, anxietate, au avut senzatia unor oportunitati ratate in viata si educatie, dar si neincredere in factorii de decizie politica.
Pentru a contracara aceste efecte negative provocate de pandemie, People Power Partnership sustine nevoia promovarii unor intalniri directe intre tineri, dezvoltarea unor oportunitati de schimburi de experienta intre acestia, promovarea burselor pentru tinerii din tari cu un PIB scazut, facilitarea accesului la aplicatiile pentru schimburile internationale si pentru lucratorii independenti individuali, imbunatatirea si extinderea programului Erasmus+, imbunatatirea promovarii programelor UE pentru a ajunge la grupul tinta – tinerii.
Chiar si in timpul pandemiei, in proiectul PPP, toate auditiile, atelierele si spectacolele sustinute mai ales in aer liber, inclusiv in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, editia din 2021, au avut loc fizic, fapt care a fost apreciat de tineri.

Tinerii si viitorul Europei

Evenimentul cu tema „Participatie prin creativitate: cum modeleaza tinerii viitorul Europei prin participarea culturala”, va avea loc joi, 31 martie 2022, de la ora 18:00, la Reprezentanta landului federal Baden-Württemberg la Uniunea Europeana, in Bruxelles.
Prin intermediul PPP, Freiburg Aktionstheater PAN.OPTIKUM, alaturi de partenerii din proiect, reuneste tineri din 11 tari europene intr-un proiect cultural participativ. Tinerii reusesc, astfel, sa creeze si sa determine evolutia propriului viitor, inclusiv pe cel al Europei. Organizatorii evenimentului declara ca „Artele spectacolului ofera un spatiu in care tinerii cu viziuni diferite se intalnesc si intra in dialog pe tema provocarilor personale si sociale. Ei sunt incurajati sa participe activ si creativ la modelarea felului in care traim impreuna. In cautarea raspunsurilor la aceste provocari, arta poate juca un rol important, deoarece da nastere unui nou spatiu si unor noi viziuni cu mai multe perspective. Accentul se va pune pe intrebari fundamentale precum: Ce valori avem? Cum poate fi facilitata intelegerea reciproca intr-o societate diversa? Cat de rezistenta este democratia noastra, la ce provocari poate rezista, cine o submineaza? Care este baza tolerantei in Europa?”.
Toate aceste teme vor fi discutate cu reprezentanti ai institutiilor europene, politicieni de stat din Baden-Württemberg si reprezentanti ai scenei culturale.

Ultima productie de mici dimensiuni din proiectul PPP a avut premiera in Marea Britanie, in 19 martie 2022, in cadrul Grimsby Creates Noise Festival, dupa ce calendarul evenimentului fusese amanat din cauza restrictiilor impuse de pandemie. Spectacolul a putut fi urmarit live pe Facebook, pe pagina People Power Partnership – Magna Vitae, iar link-ul este inca activ. In cadrul acestui spectacol a fost implicat si un tanar dansator din Sibiu, Florian Gavarici, care este parte din grupul de opt dansatori reprezentanti ai TNRS in cadrul proiectului. El a fost implicat si in spectacolul Mirror Images in cadrul FITS 2021, dar si in productia de mici dimensiuni din Lisabona, prezentata in cadrul Festivalului Felizmente Ha Lugar. Participarea lui la rezidenta din perioada 7-18 martie a fost posibila cu ajutorul partenerilor care au gazduit spectacolul, dar si prin sustinerea liderilor de proiect.
Partenerii proiectului din Marea Britanie, Fundatia Magna Vitae, au facut toate demersurile pentru a continua participarea in PPP chiar si dupa Brexit, demonstrand alaturi de liderii de proiect, Aktionstheater PanOptikum, ca arta si cultura nu au granite.

Despre People Power Partnership

„People Power Partnership” este un proiect de teatru participativ, destinat spatiului public, care faciliteaza intalniri reale si durabile intre tineri, intr-un context artistic. Pe parcursul proiectului, 104 tineri (cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani), provenind din orasele partenere, dezvolta 13 productii independente, dar si un spectacol final, de mari dimensiuni, ce va fi prezentat in turneu prin cele 13 orase partenere, in cadrul unor festivaluri internationale de prestigiu. „People Power Partnership” se va derula pana pe 14 octombrie 2024. In prima faza a proiectului, in fiecare dintre cele 13 orase-gazda stabilite de comun acord intre parteneri, s-au reunit si au lucrat impreuna timp de doua saptamani cate doua grupuri alcatuite din opt participanti fiecare, provenind din orase diferite si care au fost selectati, in prealabil, in urma participarii la un atelier. Productiile rezultate au fost prezentate intr-un spatiu public, constituind parte integranta a unui festival de artele spectacolului. Textele ce au stat la baza acestor spectacole au abordat teme sociale relevante si de actualitate. Prin intermediul acestui proces, tinerii participanti devin ei insisi autori, contribuind la conceperea spectacolului prin propunerea unor subiecte inspirate din viata lor de zi cu zi: provocarile societatii in care traiesc, globalizarea, amenintarile pentru mediul inconjurator etc. O forma de exprimare apreciata de tanara generatie, hip-hop-ul, ca tip de cultura urbana, serveste atat ca generator de miscare fizica, cat si ca suport muzical. Intregul demers este sustinut de catre o echipa de creatie.

In a doua etapa a proiectului, participantii contribuie la realizarea productiei principale, in grupuri de opt persoane din cate patru orase partenere, care se bazeaza pe primele 13 productii realizate in prima etapa. Dupa premiera mondiala din Freiburg, productia finala va fi prezentata in cadrul festivalurilor asociate, in diferite componente ale grupurilor. Pe toata durata desfasurarii proiectului, partenerii sustin schimburile culturale dintre participanti prin perioade de activitate intensa si evaluare sistematica a strategiilor concrete de dezvoltare a publicului, demers gestionat de catre Universitatea de Stiintele Educatiei din Freiburg, prin evaluare de specialitate si publicare a rezultatelor obtinute.

Partenerii proiectului sunt: Aktionstheatre PAN.OPTIKUM, Freiburg (DEU); Teaterforeningen for Helsingør Kommune // PASSAGE Festival (DNK); “Radu Stanca” National Theatre in Sibiu // FITS (ROU); Varazdin Tourist Board (HRV); Menu Fabrikas in Vilnius & Alytaus miesto teatras in Alytus (LTU); Foundation INITIUM, Riga (LVA); Bitò Produccions in Girona // Temporada Alta (ESP); Municipio de Loulé (PRT); Camara Municipal de Lisboa, (PRT); Magna Vitae, Lincolnshire (UK); SE.S.TA – Centre for Choreographic Development, Prague (CZE); Fondazione Via Maestra in Venaria (ITA); University of Education Freiburg (DEU).