Home » Teatrul National „Radu Stanca” a organizat, in acest weekend, primul mare eveniment cu public la Sibiu: „Faust” si focuri de artificii in avanpremiera FITS 2021
Teatru si Film

Teatrul National „Radu Stanca” a organizat, in acest weekend, primul mare eveniment cu public la Sibiu: „Faust” si focuri de artificii in avanpremiera FITS 2021

Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu a organizat sambata, 12 iunie 2021, primul eveniment cultural amplu cu public din acest an, odata cu reprezentatia spectacolului „Faust”, in regia lui Silviu Purcarete. Spectacolul a fost urmat de un moment de artificii, ca un preambul al Festivalului International de Teatru de la Sibiu, care in acest an se va desfasura in perioada 20 – 29 august.
„Ne bucuram ca am putut, din nou, sa aducem in fata publicului nostru Faust. Le multumesc invitatilor care ne-au fost alaturi la acest eveniment, publicului si distinsilor nostri prieteni si colaboratori, Silviu Purcarete, Vasile Sirli si Lia Mantoc, pentru ca au pus in scena spectacolul alaturi de cei peste 120 de actori. Le multumesc actorilor, studentilor, Margaretelor si echipei tehnice pentru prestatia exceptionala pe care au avut-o. Faust a castigat deja aprecierea larga a specialistilor si a publicului, iar de aceasta data ne-am asigurat ca il filmam si pentru Scena Digitala. Evenimentul de sambata a fost modul nostru de a face inca un pas catre Construirea sperantei impreuna!, tema sub care se va derula editia din 2021 a Festivalului International de Teatru de la Sibiu”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului National „Radu Stanca” si presedintele Festivalului International de Teatru de la Sibiu.
Vicepremierul Romaniei, Dan Barna, a onorat cu prezenta sa evenimentul la care iubitorii de teatru s-au bucurat, dupa mai bine de un an de asteptare, de unul dintre cele mai apreciate si cunoscute spectacole romanesti in intreaga lume.
Evenimentul s-a incheiat cu un foc de artificii lansat de pe Dealul Gusteritei. Teatrul National „Radu Stanca” a realizat astfel un experiment pentru a testa vizibilitatea momentului pirotehnic din acest nou amplasament. Organizatorii FITS le ofera sibienilor posibilitatea de a opta pentru organizarea focurilor de artificii din deschiderea si inchiderea editiei din acest an a Festivalului de pe Dealul Gusteritei, cu scopul de a fi vizibil din cat mai multe locuri ale orasului. In acest sens, TNRS asteapta cu interes reactiile sibienilor pe adresa de e-mail press@sibfest.ro, prin care sa-si motiveze alegerea pentru organizarea focurilor de artificii fie de pe Dealul Gusteritei, fie din locatia obisnuita, Piata Teatrului.
Reprezentatia spectacolului „Faust” de la Fabrica de Cultura IACM Constructii din Sibiu a fost organizata cu respectarea normelor legale in vigoare, impuse pentru prevenirea pandemiei de coronavirus. Triajul epidemiologic a fost realizat cu sprijinul voluntarilor SMURD, fiind asigurate masurarea temperaturii, distantarea, dezinfectarea mainilor si purtarea mastilor de protectie de catre public, pe toata durata reprezentatiei.

Echipa Teatrului National „Radu Stanca” Sibiu transmite multumiri tuturor partenerilor si autoritatilor care au sustinut si au contribuit la reusita acestui eveniment: Artificii Group, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Sibiu, Primaria Sibiu (Comisia de Avizare a Adunarilor Publice), Directia de Sanatate Publica a Judetului Sibiu, Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru” din Sibiu, voluntarii SMURD, Inspectoratul de Politie al Judetului Sibiu, Directia Silvica Sibiu, Aeroportul International Sibiu.

Despre Faust

„Faust”, in regia lui Silviu Purcarete, realizat de Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu, a avut premiera in 12 septembrie 2007, an in care Sibiul, alaturi de Luxemburg, a fost Capitala Culturala Europeana. De atunci si pana in prezent, spectacolul a fost confirmat drept un reper important al teatrului romanesc de dupa 1989, care a reusit sa contribuie in mod real la promovarea valorilor culturale nationale si la sustinerea unui dialog productiv intre artistii romani si cei europeni. „Faust” a fost distins cu numeroase premii: premiul pentru cea mai buna interpretare feminina intr-un rol principal si premiul pentru cea mai buna scenografie – Gala Premiilor UNITER 2008, participare la Festivalul Goethe de la Frankfurt in 2008 si la Festivalul International de Teatru de la Edinburgh 2009 in selectia oficiala, Herald Angel Award 2009, Premiul de Excelenta – Gala Premiilor UNITER 2010.
Emotionant, violent si visceral, „Faust“ ofera publicului o experienta intensa despre cunoastere, credinta, durere si iubire, o experienta extrasenzoriala la granita dintre Pamant si Iad, un peisaj amplificat prin proiectii, focuri de artificii, muzica rock live, zeci de actori si dansatori si o coloana sonora originala semnata de Vasile Sirli. La baza acestui „Faust“ modern sta improvizatia, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compozitie teatrala complexa, in care cuvantul si imaginea isi dau mana. Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esentiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei si ridicarea lui Faust la Cer. Productia se remarca prin decor si light design de o impresionanta forta evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burlesti, muzica antrenanta sau coplesitoare cu efecte sonore adecvate ambiantei funambulesti, proiectii video ingenios articulate in arhitectura intregului demers scenic, creat monumental prin jocul a peste 120 de actori intr-o hala industriala dezafectata.

Caseta artistica „Faust”:
SCENARIUL SI REGIA: Silviu Purcarete
TRADUCEREA: St. A. Doinas
DECORUL SI LIGHT DESIGN: Helmut Stürmer
COSTUMELE: Lia Mantoc
MUZICA ORIGINALA: Vasile Sirli
ORCHESTRATIA: Doru Apreotesei
VIDEO: Andu Dumitrescu
ASISTENT SCENOGRAFIE: Daniel Raduta
IN DISTRIBUTIE:
Mephisto: Ofelia Popii
Faust: Miklós Bacs

Margarete: Ioana Antal, Andreea Preda, Eveline Buta, Cezara Cretu, Iunis Minculete, Simona Negrila, Francesca Pop, Andrada Oltean, Oana Elena Branzan, Patricia Buraga
Cu: Cristian Stanca, Johanna Adam, Veronica Arizancu, Emöke Boldizsar, Ioana Cosma, Diana Fufezan, Ioana Blaga Frunzescu, Raluca Iani, Dana Maria Lazarescu, Mariana Mihu Plier, Serenela Muresan, Fabiola Petri, Gabriela Pirliteanu, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Talos, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Codruta Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Adrian Neacsu, Catalin Neghina, Eduard Patrascu, Viorel Rata, Vlad Robas, Stefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Liviu Vlad, Andrei Gilcescu, Horia Fedorca, Yannick Becker, alaturi de studentii si absolventii Departamentului de Arta Teatrala din cadrul ULBS si colaboratorii TNRS
Orchestra: Dorin Pitariu, Lucian Fabro, Calin Filip, Ciprian Oancea