Home » Festivalul de Romante „Crizantema de Aur” 2023, in direct la TVR 2 si TVR Craiova
Comunicate Evenimente

Festivalul de Romante „Crizantema de Aur” 2023, in direct la TVR 2 si TVR Craiova

Eveniment de traditie al lunii octombrie, Festivalul National de creatie si interpretare a romantei „Crizantema de Aur” se va transmite in direct la Televiziunea Romana. Coproducator al evenimentului, TVR 2 si TVR Craiova invita publicul melorman sa urmareasca in direct, intre 19 si 21 octombrie, Festivalului National de Interpretare si Creatie a Romantei „Crizantema de aur” 2023. Concertele din istoricul oras Targoviste, supranumit „Cetatea Romantei”, vor incepe de la ora 18:10.

Joi, vineri si sambata, iubitorii genului se vor bucura de muzica de calitate si multa emotie la cea de-a 56-a editie a Concursurilor de Interpretare si de Creatie, dar si de recitaluri ale unor mari artisi din tara si din diaspora sau medalioane omagiale ale unor compozitori celebri.

Considerat cel mai longeviv festival muzical din Romania, manifestare organizata neintrerupt din 1968, Festivalul „Crizantema de Aur” se va desfasura sub patronajul de onoare al Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO si va celebra „Romantele dorului”. Directia artistica este semnata de Alina Mavrodin Vasiliu. Producator TVR – Luiza Cravasile.

Concursurile de Interpretare si de Creatie vor reuni in „Cetatea Romantei” interpreti si compozitori valorosi din toate zonele istorice ale tarii, dar si din diaspora, dornici sa isi adauge in palmares Trofeul „Crizantema de aur”.

Actorii Alexandra Velniciuc, Miruna Ionescu si Silviu Biris vor prezenta evenimentul, alaturi de inegalabilul Octavian Ursulescu, prezentator al carui nume se asociaza cu istoria „Crizantemei de Aur”.

Din program:

Medalion omagial Ciprian Porumbescu – Microrecitaluri: Geanina Meragiu (vioara) si Claudia Codreanu (mezzosoprana);
Medalion omagial Sabin Pautza, cu participarea compozitorului.
Microrecitaluri: Ana Maria Donose (Premiul I 2019); Elena Dinca Velica (Trofeu 2011) ;
Microrecitaluri „Tineretea Romantei”: Zorina Balan, Camelia Florescu, Diana Valuta (Republica Moldova), Carolina Jitaru (Ucraina), Nicoleta Vasile, Cristina Beldean Mosutan, Georgeta Pluta, Ciprian Cucu, Andrei Cocirlea, Elena Dragomir, Petrut Dorobantu, Madalin Baldau;
Microrecitaluri „Seniori ai romantei”: Daniela Vladescu, Gina Patrascu (Germania), Margareta Ivanus (Republica Moldova), Alexandru Pugna, Aurel Niamtu, Domnica Dologa, Domnica Sorescu Voicu.
Concertul extraordinar „Romantele dorului” va fi sustinut de mari artisti din Romania si diaspora, laureati ai Concursului de Interpretare, dar si invitati speciali: in prima parte vor urca pe scena Marieta Bratu (Franta), Alina Mavrodin Vasiliu si Paul Surugiu, iar in cea de-a doua parte Giorgio Martin (Germania) si Anca Bold Martin (Qatar), Silvia Goncear (Republica Moldova), Alexandru Chiriac, Alina Hutu, Marius Balan.

„Alatur romanta celor care cred in poezie si frumos, celor care stiu sa asculte. Romanta este muzica sufletului, este forma prin care poezia prinde glas si muzica da sens deplin simplitatii. Romanta este cu adevarat un fenomen de spus mai departe, pentru ca, iata, intr-o lume a modernismului si a inlaturarii aproape complete a muzicalitatii din peisaj, romanta razbate, aduna oameni, misca lucruri si naste patimi, iubiri si multa sensibilitate, nu doar prin creatiile de odinioara, dar si prin cele noi, atat de speciale si pline de emotie.
Festivalul „Crizantema de aur” de la Targoviste este o sarbatoare culturala nationala, care are ecouri de mult timp, care promoveaza arta adevarata, in numeroase forme si care duce la un alt nivel perceptia publicului despre genul acesta atat de vitregit in prezent.

Romanta aduna impreuna suflete, uneste simtiri si reuseste sa tina vie o flacara a culturii noastre autohtone. Ar trebui sa dam mai mare insemnatate acestui gen, sa-l cautam si sa-l redescoperim. O felicit pe Alina Mavrodin pentru stoicismul de care face mereu dovada, pentru perseverenta, pregatire, inteligenta, sarm si pentru faptul ca fara ea, la modul real, romanta romaneasca ar fi intr-un con de umbra. Nu uitati, dragii mei, ascultati poezia romantei si simplitatea unor sentimente puse pe note muzicale. Romanta ne uneste!
Sunt onorat ca sunt in juriu, la sectiunea interpretare, ca ofer in dar un tablou pentru castigator, prin proiectul meu “ART BY FUEGO” si cant in recital in seara de sambata!”, a spus Paul Surugiu-Fuego, gazda emisiunii „Drag de Romania mea!”, de la TVR 2.

Festivalul National de Romante „Crizantema de Aur” va fi transmis integral, in direct, pe postul TVR 2 si la TVR Craiova in perioada 19-21 octombrie, incepand cu ora 18:10.