Home » Loredana Dolgov debuteaza cu single-ul „Nimeni nu credea” (Video)
Muzica

Loredana Dolgov debuteaza cu single-ul „Nimeni nu credea” (Video)

Originara din orasul Cahul (R Moldova), Loredana Dolgov se lanseaza pe piata muzicala de pe ambele maluri ale Prutului cu piesa „Nimeni nu credea”, single compus si produs de catre interpretul si producatorul EL Radu si echipa sa muzicala. Din spusele acestuia: “Loredana este o fata foarte talentata si sarguincioasa. Imi place la nebunie doza ei de ambitie si felul ei de a fi, implicandu-se personal in ideile ce tin de scenarii de clip, linie melodica a unei noi piese etc. Imediat ce a auzit Demo-ul acestei piese a zis „DA, o simt a mea!” Sunt fericit, ca in sfarsit, lansam si acest proiect muzical din cadrul familiei noastre muzicale #ELRaduProject. Este un proiect care va avea multe de spus in viitor.”

Si ca impactul piesei sa fie unul mai accentuat, noua artista a decis sa filmeze si un videoclip superb, estival si plin de culoare. Filmarile s-au desfasurat in zona municipiului Constanta, acolo o putem vedea pe Loredana foarte feminina, romantica, dar si fatala, alaturi de un erou central masculin. Videoclipul a fost realizat si regizat de catre Dan Mihai Lupescu, cel care colaboreaza, de ani buni, cu familia muzicala #ELRaduProject.

Loredana Dolgov este stabilita la Frankfurt, in Germania, unde studiaza Farmaceutica, respectiv, dedica mult timp studiilor in domeniul medical, iar cand are timp liber si-l dedica artei – dansului, muzicii, picturii, dar si limbilor straine.

Piesa si videoclipul vor fi lansate la o serie de emisiuni tv si radio de la Bucuresti, ulterior, Loredana Dolgov va lansa proiectul ei muzical si in Republica Moldova.