Home » Premiera TVR 1: documentarul „Un hoinar prin cinema: Louis de Funes”. Tot la TVR 1 vedem filmele „Hibernatus” si „Omul-orchestra”
Teatru si Film

Premiera TVR 1: documentarul „Un hoinar prin cinema: Louis de Funes”. Tot la TVR 1 vedem filmele „Hibernatus” si „Omul-orchestra”

Legenda comediei frantuzesti se dezvaluie drept omul modest si sensibil Louis de Funes, in documentarul difuzat in premiera la TVR 1 sambata, 9, respectiv 16 septembrie, de la ora 15:30. In aceleasi zile, de la ora 21:00, telespectatorii TVR 1 urmaresc filmele „Hibernatus” si „Omul-orchestra”, din colectia Louis de Funes.

Celebru pentru incredibilele sale interpretari in roluri de comedie, Louis de Funes a fost unul dintre cei mai buni actori din generatia sa. Filmele si personajele sale au devenit ambasadori mondiali ai bunei dispozitii si ai rasului, pentru mai multe generatii de cinefili. Documentarul „Un hoinar prin cinema: Louis de Funes” (LA FOLLE AVENTURE DE LOUIS DE FUNES, Franta, 2020), purtand semnatura Luciei Caries, ne descopera omul din spatele actorului.

Pentru multi dintre noi, Louis de Funès e identificat cu personajele sale. Dirijorul din „Marea hoinareala”, agitatul inspector Cruchot din seria „Jandarmilor”, industriasul din „Aventurile rabinului Jacob” sau marchizul Don Salluste al Spaniei din „Mania grandorii” ne sunt atat de familiari si de atata timp, incat credem ca il cunoastem perfect si pe cel care le intruchipeaza. Dar cine a fost cu adevarat Louis de Funes? Ne putem imagina, oare, ca in spatele comediei spumoase se ascunde un om de o delicatete si o modestie infinita? Marele actor al cinematografiei franceze ni se dezvaluie treptat, de-a lungul celor doua parti ale documentarului „Un hoinar prin cinema: Louis de Funes”, ce pot fi vazute in premiera la TVR 1 in doua dupa-amieze de sambata: pe 9, respectiv 16 septembrie, de la 15:30.

Documentarul, care beneficiaza in exclusivitate de inregistrari video din arhiva personala si de pasaje din jurnalul sau intim,
precum si de peste 40 de minute din cele mai bune filme ale sale si din interviuri, creioneaza portretul legendarului actor care a cunoscut celebritatea abia dupa vasta de 50 de ani.

Vocea lui se impleteste cu cea a naratoarei Isabelle Nanty, care imbogateste filmul aducand asupra actorului privirea ei contemporana. Este in acelasi timp complice, tandra si amuzata.

Impreuna, de Funes si Isabelle Nanty povestesc „aventura nebuna a lui Louis de Funes”, destinul sau uluitor. Nascut intr-o familie de spanioli fara posibilitati materiale, actorul a trecut prin ani grei inainte de a deveni vedeta, la 50 de ani. O celebritate extraordinara, venita atat de brusc, incat Louis de Funes nu stie intotdeauna cum sa o gestioneze. Traieste doar pentru familia sa si isi gaseste linistea izolandu-se acasa, pe malul Loarei, unde ii face mare placere sa-si filmeze familia, mai ales pe sotia lui, Jeanne.

Se bucura de colaborarea cu personalitati pe care le admira, precum Bourvil, Yves Montand sau Gerard Oury. Si, de la film la film, formeaza o adevarata trupa, alaturi, desigur, de Claude Gensac, care va ramane pe veci „caprioara lui”, dar si Michel Galabru si toti ceilalti „jandarmi”. Cu ei, Louis de Funes continua sa depaseasca limitele comediei, surprinzandu-si publicul.

In caietele cu insemnari personale, actorul isi aminteste ceea ce a trait, profita de tot ce vede pentru a transforma totul in idei de gaguri, ce ii vor imbogati filmele. Observator formidabil al speciei umane, de Funes alege sa nu ia lucrurile atat de in serios, indemnandu-ne sa-i urmam exemplul.

„Oricat de surprinzator ar parea, m-am indragostit de omul Louis de Funes, atat de diferit de personajele pe care le-a intruchipat. Datorita interviurilor sale, filmelor de familie si notitelor scrise de mana, nepublicate, am reusit sa realizez un film format doar din arhive, pentru a-l arata pe barbatul care era. Pentru prima data, Louis de Funes se dezvaluie in toata finetea si delicatetea lui”, declara realizatoarea Lucie Caries.

Personalitatea legendei comediei frantuzesti nu putea fi evocata in programul TVR 1 fara ca geniul sau actoricesc sa fie expus publicului telespectator. Ne vom bucura, asadar, in doua seri de sambata, de filme antologice din colectia Louis de Funès.

Pe 9 septembrie, de la ora 21:00, vedem comedia „Hibernatus” (HIBERNATUS – Franta, 1969), in regia lui Edouard Molinaro, in care Louis de Funès joaca alaturi de Claude Gensac, Bernard Alane si Michael Lonsdale.

Paul Fournier, disparut intr-un naufragiu din 1905, la varsta de 25 de ani, este regasit in Groenlanda, inghetat, in 1969. Operatia de readucere la viata reuseste si „bunicul” cu alura de june prim este incredintat familiei, cu recomandarea expresa de a fi ferit de socuri psihice. Astfel, industriasul Hubert de Tartas, impreuna cu sotia – nepoata lui Paul – si copiii sai se vad fortati sa-si transforme viata intr-o piesa de teatru cu costume de epoca. In cele din urma, dragostea este cea care il aduce pe Hibernatus la realitate, in timp ce Hubert, depasit de evenimente, se congeleaza pentru viitor…

Iar pe 16 septembrie, tot la ora 21:00, avem intalnire la TVR 1 cu „Omul-orchestra” (L’HOMME ORCHESTRE – Franta, Italia, 1970). Comedia regizata de Serge Korber ii mai are in distributie pe Noelle Adam si pe Olivier de Funès, fiul real al actorului.

Domnul Evans, muzician, dansator, regizor si impresarul unei trupe de dansatoare, isi conduce ansamblul cu mana de fier si le interzice fetelor orice relatie amoroasa. In timpul unui turneu in Italia, domnul Evans gaseste in camera lui un bebelus si se transforma, fara voia sa, in bona. Crezand ca e vorba de copilul nepotului sau, muzician in trupa, cu o fosta iubita italianca, impresarul depasit de situatie o cauta disperat pe mama bebelusului, dar descopera pe parcurs multe alte complicatii comice neprevazute.

Filme care au scris istorie in cinematografia mondiala se vad si in aceasta toamna la TVR. ​